
Vecini
Autor: REC
Readaptare: Ababei Alexandru (PULS ZERO)
Anul înregistrării: 2016
Săptămâna asta m-am mutat într-o casă nouă. Casă în sine e perfectă, cu două etaje, trei băi, o mulțime de camere, grădină și o bucătărie enormă. Singură problemă sunt vecinii.
Având în vedere că această casă este lipită de casa lor, se aud tot timpul când vorbesc mai tare, când se uită la un film, când fac de mâncare sau când le plânge copilul. Sunt puțin supărat dar nu e ceva care să nu mă facă să trăiesc aici, cred.
M-am decis să fac un duș. De fiecare dată când fac un duș îmi iau telefonul cu mine ca să ascult muzică, dar acum nu știu, am vrut să fac duș în liniște.
A fost ciudat, voiam să mă spăl pe cap când deodată mi-am auzit vecinii cum vorbeau de pe partea cealaltă a zidului. Nu puteam auzi foarte bine ce spuneau, dar se auzea ciudat. Păreau că mormăie ceva, nu știu, șopteau și din când în când râdeau încet. Mă gândeam că stau extrem de aproape de zid având în vedere că îi auzeam în timp ce apa curgea.
Nu m-am gândit prea mult la acest incident până când am plecat la muncă. În timp ce îmi porneam mașina, m-am uitat la casă ca și cum aș fi uitat ceva.
Când m-am uitat la geamul de la dormitor am realizat că zidul vecinilor este pe partea cealaltă de casă iar exact pe partea cealaltă de zidul de la baie este dulapul.
Participă la discuții