Negare

Autor: Dusty Davis
Readaptare: Ababei Alexandru (PULS ZERO)
Anul înregistrării: 2016

După ce le-am spus la revedere colegilor de școală, am plecat foarte fericit spre casă. Eram foarte, foarte fericit pentru că trebuia să merg la film cu părinții.

Nu prea ne-am vorbit ieri, defapt, nu ne-am vorbit deloc. Au stat toată ziua în cameră, nu s-au simțit bine, nu știu. Am fugit spre casă cu un zâmbet larg pe față dar când am intrat în casă am văzut că televizorul era închis, nu se auzea muzică, totul era prea calm. Mama nu era în bucătărie, tatăl nu era la el în cameră, nu știu. Era prea liniște. Așa că am strigat: mama, tata! Știam că sunt pe aici. Tatăl își luase liber azi iar mama nu avea planuri cu prietenele ei pentru că trebuia să mergem la film.

M-am uitat pe calendar și aveam dreptate, 8 iulie, așa că mi-a revenit zâmbetul larg pe față și-am fugit spre camera lor. M-a întâmpinat aceeași scenă: ambii erau în pat, odihnindu-se nemișcați. Le-am dat pătura de pe față iar ochii lor erau dați pe spate, gura întredeschisă și pielea palidă, nici măcar nu s-au atins de supa pe care le-am dat-o ieri. M-am întristat că nu mai mergem la film, sincer, chiar m-am întristat.

Părinții nu se simt prea bine dar cu siguranță zilele viitoare se vor pune pe picioare dacă se mai odihnesc un pic. Le-am tras înapoi pătura pe față, am luat supa, am închis ușa încet, ca să nu-i trezesc și-mi dădusem seama că aveam un examen la psihologie. Trebuia să spun totul despre oamenii care trăiesc în negare chiar și despre lucrurile cele mai evidente.

Eu unul nu mi-aș putea imagina să trăiesc așa.

Îți recomand să citești:

Participă la discuții

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *