Dumnezeu

Autor: Anonim
Readaptare: Ababei Alexandru (PULS ZERO)
Anul înregistrării: 2016

În anul 1983, o echipă de cercetători au ajuns la concluzia că dacă un om nu are acces la nici un simț sau nici o metodă stimulatoare, vor putea percepe prezența lui Dumnezeu. Au crezut că cele 5 simțuri ne orbesc conștientizarea eternității și că fără ele un om poate să-l contacteze prin gânduri pe Dumnezeu.

Un bătrân care a spus că nu mai are nimic de pierdut și că nu mai are pentru ce să trăiască, a fost singurul care s-a oferit voluntar. Pentru a-l scăpa de toate simțurile, cercetătorii au executat o operație complexă în care toate conexiunile către creier au fost profund avariate. Chiar dacă subiectul putea să se miște, el nu putea vedea, auzi, gusta, mirosi sau simți orice fizic. Fără nici o posibilitate de a comunica cu sau măcar să simtă lumea din jur, era singur cu gândurile lui.

Oamenii de știință îl monitorizau în timp ce vorbea tare despre starea lui de spirit, în timp ce el nici măcar nu auzea ce spune, câteodată doar mormăia ceva.

După patru zile, omul a început să spună că aude-n șoaptă, fără să înțeleagă, niște voci în cap. Crezând că acesta este un început de psihoză, cercetătorii nu au dat foarte multă atenție grijilor omului.

După alte două zile, omul a început să se plângă, spunând că o poate auzi pe soția lui moartă cum vorbește și mai mult de atât, că ar putea comunica cu ea.

Cercetătorii erau integrați dar nu erau convinși, până când omul a început să spună numele rudelor oamenilor de știință care erau moarte. Omul a repetat informații personale pe care doar rudele sau părinții lor morți le știau. În acest moment, o mare parte din cercetătorii, au renunțat la studiu. După o săptămână de conversații prin gânduri cu morții, omul a început să fie în dificultate spunând că vocile îl copleșesc.

În fiecare clipă când era treaz, conștiința lui era bombardată cu mii de voci care refuzau să îl lase în pace. A încercat de mai multe ori să se lovească, dându-și pumni în cap, aruncându-se în perete sau încercând să își smulgă pielea de pe mâini și picioare doar că să mai simtă o pișcătură de durere.

Îi ruga încontinuu pe oamenii de știință să-l adoarmă pentru că doar atunci putea să scape de vocile din cap. Această tactică a funcționat pentru trei zile, până când a început să aibă terori nocturne severe. Omul a spus de nenumărate ori că putea vedea și auzi morții în visele lui.

După această fază nu a mai trecut decât o singură zi iar subiectul a început să țipe și să își bage degetele în ochii care nu vedeau absolut nimic având speranța că va simți ceva din lumea fizică. Omul istericos a spus că vocile morților au început să devină asurzitoare și ostile vorbind de iad și de sfârșitul lumii.

La un moment dat a început să țipe: „Fără rai! Fără iertare!” pentru cinci ore încontinuu. S-a rugat de mai multe ori să fie ucis dar oamenii de știință erau convinși că este foarte aproape de a stabili un contact cu Dumnezeu.

După încă o zi, omul nu mai putea vorbi coerent și nici nu mai putea să lege bine cuvintele pe care le spunea. Vizibil nervos, a început să își muște și să rupă bucăți de carne din mână. Cercetătorii s-au grăbit în camera în care subiectul era ținut și l-au legat de o masă pentru a preveni o eventuală sinucidere. După câteva ore de când era legat, omul s-a oprit din a se mai zbate sau a mai țipa.

Se uita încontinuu la tavan. Privind în realitatea pe care nu o vom putea vreodată să o reproducem în timp ce lacrimile îi curgeau pe față într-o tăcere înfiorătoare. Din cauză că plângea încontinuu, omul a fost îngrijit și rehidratat manual timp de două săptămâni.

Într-un final, și-a întors capul și în pofida faptului că era orb, și-a fixat privirea către unul dintre oamenii de știință, l-a privit fix în ochi și i-a șoptit: „Am vorbit cu Dumnezeu, și ne-a abandonat.”

Iar toate semnele vitale ale omului s-au oprit.

Moartea subiectului nu a avut nici o cauză aparentă.